Soare in suflet si in aer

Se intampla acum 2 zile. O zi libera dupa destul de mult timp in care am alergat dupa deziderate. E atat de frumos afara, incat nu rezist tentatiei de a pleca pe plaja sa-mi regasesc prietena. Nici macar un fir de vant nu-mi deranjeaza palmierul preferat, plin de verdeata si locuit de o perioada de o pasare necunoscuta mie, dar care ma incanta cu trilurile ei. Il salut respectuos si ma indrept catre nisipuri.
Soarele frige. E atat de bine. Si ce senzatie de delir imi da termometrul de pe plaja cand imi arata 34 grade. Salut marea. Ea ma intampina calma, si imbietoare. Cat ma bucur ca mi-am luat cu mine prosopul de plaja si costumul de baie. Ancestralele vietati care s-au sacrificat pentru a-mi darui nisipul, isi iau tribul. Nisipul imi gadila placut talpile. Ma asez langa prietena mea si incep sa ma laud cu verzi si uscate, bucurandu-ma de intimitatea oferita de ea.
Zecile de oameni care se plimba pe mal, parca nici nu exista. Sunt multumit. Sunt multumit cititorule de vreme, vremuri, realizari, viata, singuratate, viitor.
M-am decis. Vreau sa ma joc putin cu prietena mea si-mi afund picioarele in mare. Deodata marea mea ma plesneste cu un val sfios. O aud bodoganind ca nu se face asa ceva. Nu pot sa intru tocmai eu, murdar de nisip. Dar eu am inteles pentru ca am vazut-o din prima clipa. E racita saracuta. Tremura, e racita, si pentru ca imi e prietena apropiata, vrea sa ma scuteasca de pastilele care nu-mi plac niciodata.
Ii multumesc, ii arunc o pietricica, sa aiba ce macina, si cu ce se juca, si ma intorc la prosopul meu. Ma intind decis sa ma contopesc cu soarele. Frige. E bine. Ma simt renascut dupa o lunga perioada de hibernare sufleteasca.
Si stau acolo ceva timp, nu stiu exact cat. Ma mai ridic din cand in cand sa mai adun cate o cochilie, si ma decid sa le fotografiez sa ti le arat si tie cititorule. Ma bucur de moment, nu-mi trebuie nimic mai mult in acest moment. Timpul s-a oprit.
Dupa cateva ore petrecute pe plaja, ma decid sa plec.
De ajuns pentru prima zi de plaja.