Abominabila Aberatie...

Extrapoleaza-te intr-o lume mirifica a transcendentei izoterice usor si fortuit impermeabila tendintelor imaterialitatii...

sâmbătă, 14 mai 2011

Dumnezeu cu mine


Am fost intrebat deseori daca eu cred in Dumnezeu. Raspund pios: "Da". Numai ca viziunea me de dragoste fata de El, pentru majoritatea laicilor fanatici, este considerata blasfemie.
Eu am Dumnezeul meu, care nu este cu nimic diferit de al tau, cititorule. Legatura mea cu divinitatea a inceput inca din frageda pruncie, crescut fiind de catre bunicii mei foarte evlaviosi din fire.

Am avut o perioada, pe la 14 ani, cand am fost si dascal, si baiat de altar, timp de vreo 2 ani. Si totul s-a incununat cu candidatura mea la seminarul teologic. Toate bune si frumoase la inceput. Mai greu cu muzica, pentru ca toti mi-au spus ca sunt afon notoriu. Dar asa cum sunt eu din fire, niciodata sa ma dau batut, am inceput sa exersez, si am ajuns chiar sa iau nota maxima la proba eliminatorie in speta. Am studiat Biblia, am invatat, decis sa devin unul dintre "trimisii Domnului" pe Pamant. Am dat toate examenele, fiind convins ca voi descinde in "binecuvantata scoala". Pacat ca la proba eliminatorie de religie, am ramas la 15 sutimi de punct sub nota minima de barem. "Asta e! Nu am invatat, nu sunt bun pentru asta!". Asta mi-am spus eu atunci eu si cei apropiati mie. Ironia a facut ca dupa cateva luni sa descopar in ziare marele scandal al admiterilor din acel an la acel seminar teologic. Preoti anchetati, pentru trafic de influenta, dare si primire de mita, de toate pentru toti, cititorule. Si de aici aversiune si scarba. Fata de preoti si fata de cladirile bisericesti.
Pentru mine, Dumnezeu exista, fara umbra de indoiala, dar nu sta nici in caramizi, nici in haine, nici in posturi. Cand vreau sa vorbesc cu El ma uit in sus, si imi este de ajuns. El este acolo. Niciodata nu mi-am dorit ca Dumnezeu sa ma ajute mai mult decat pe cel de langa mine. Tot ce-mi doresc de la El, este sa fie impartial. Ca ma mangaie cand vede ca am nevoie, si merit, sa ma plesneasca cand fac cate o tampenie. Asa mi se pare normal.
De ce sa ma supun unor canoane. Si cine stabileste aceste canoane? In nici un caz Dumnezeu. Doar ei, "trimisii", ei sunt cei care se joaca cu noi. Ei bine eu refuz. Nu merg in biserica, decat daca este imperativ necesar, daca nu am incotro. Nu am nevoie sa intru in "casa Lui". Oare este intr-adevar biserica asta? Ei bine, si chiar daca ar fi asa, nu as intra, cu picioarele mele murdare, cu sufletul meu patat, sa fac ce? sa contaminez? Nu. Vreau sa stau in contact direct cu El, sa-I vad picioarele in forma norilor, sa-L vad plangand pentru noi in timpul furtunii. Cerul este biserica mea.
Dumnezeu este in mine, si imi este de ajuns. Este corect cu mine. Cred in existenta Lui, si voi ajunge sa il vad.

Concluzie? Intre tine, cititorule, si Dumnezeu, nu este decat Cerul! Carpe Diem!!!

6 comentarii:

  1. sunt in acord cu tine...exact asa gandesc si eu...
    casa Lui e facuta de oameni pentru oameni...El chiar este peste tot...este inutil sa rostesti rugaciuni,sa te falesti ca postesti...toti se lauda ca tin post si uita ca si asta e un pacat...este inutil cum spuneam s afaci toate astea si inca...daca in suflet ti-e ciuda pe unul,il injuri pe altul,minti,pacalesti,umilesti si alte o mie de lucruri facute cu voie sau fara voie...
    prefer sa fiu,sa incerc macar sa fiu cat mai buna si onesta cu cei din jur,sa fac bine daca pot...sa ascult si sa spun o vorba cu folos daca eu chiar cred in vorba aia....nu sa vorbesc de dragul de a spune cuvinte...
    cuvintele te pot dobori mai rau decat taisul sabiei spune a nu stiu ce intelept...de aceea incer sa mangai si nu sa tai cu ajutorul cuvintelor...daca fac bine sau nu...doar El stie si judeca...stii cum se spune...de la Dumnezeu mai mult de la oameni mai putin...
    un suflet impacat e mai aproape de paradis decat unul multumit...

    RăspundețiȘtergere
  2. Pandhora, asa e...uitam de multe ori de El si devenim trufasi, aroganti, si apoi gandim "Dumnezeu m-a uitat"...uite ca nu-i asa, El ne da exact ceea ce meritam...

    RăspundețiȘtergere
  3. :) Zambesc. Am avut o postare, chiar doua cu acelasi subiect. Acum doi ani, am mers sa ma spovedesc la un preot recomandat de o prietena. Preotul, facuse inainte facultatea de teatru (sau film). Stia ce inseamna libertatea... si incerca sa ma faca pe mine sa inteleg ca gresesc, dandu-mi exemple de alte persoane care se spovedisera. M-am suparat. Daca eu vin sa discut cu tine, ca esti legatura intre mine si D-zeu, tu imi poti lua pacatele asupra ta si sa-mi dai dreptul la Sfanta Impartasanie, de ce nu ma asculti?

    Nu m-am mai dus sa discut cu preoti de atunci. Merg a biserica, imi face bine, dar nu sunt habotnica. De cate ori am fost "hartuita" de babe in biserica ca am fusta prea scurta. :))

    De curand, am gasit un preot asa, pe sufletul meu. E un om foarte cult in primul rand. Stie de la literatura (spune versuri, face comparatii la Sf. Liturghie), fizica, chimie, biologie (asta e si usoara e despre viata), ingineriie si toate cele. Se vede ca citeste, deci clar e pe gustul meu. I-am spus ca eu am o relatie speciala cu D-zeu, si ca ma asculta si ma ajuta. La care el, mi-a spus: "Crezi ca daca nu am fi fost mijlocitori intre oameni si D-zeu, ar fi ingaduit El sa existe aceasta meserie?"
    "Da... aveti dreptate. "

    Toate sunt cu un rost... dar, iti spun cu mana pe inima, ca eu ma simt mai bine, si simt ca sunt auzita, cand ma rog acasa, in linistea camerei mele... si ma pot manifesta cum vreau.:)

    Si eu spun adesea, in momentele in are pic efectiv (in ultima perioada au fost dese), ca D-zeu s-a plictisit de vaicarelile mele,ca nu ma aude... etc. :) apoi, imi pare rau... de fapt stiu ca toate, si bune si rele sunt date cu unrost, pe care il constientizezi mai devreme sau mai tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  4. ....:)am mai descoperit ceva despre tine:)si eu am fost "copil al bisericii"ani la rand am participat efectiv la toate activitatile de acolo fiind ca in familie...facand parte dintr-o asociatie a crestinilor ortodoxi eram liderul actiunilor caritabile care imi placeau la nebunie:)iar mai apoi am intrat la teologie:)asistenta sociala...din motive financiare a trebuit sa renunt dar un an mai tarziu gasind un sponsor...am inceput cursurile la post liceala teologico-sanitara:)visul imi era oarecum implinit dar....devaghez...:)acum sunt ca si tine...cred din suflet in Dumnezeu...o ador pe Maica Domnului...si ma simt minunat cand pot vorbi cu Ei....doar eu si ei...atat!!stiu ca oricand vorbesc sunt ascultata..ba mai mult..in bunatatea lor absoluta nu se supara pe mine la cate prostioare fac...sunt fericita ca sunt inteleasa!!!fericita sunt si atunci cand pot face un bine...ooo cat de fericita sunt!!Dumnezeu este cu mine ...ma asculta si ma iarta si asta este minunat!!sunt multe intrebari fara raspuns...multe, poate prea multe...

    RăspundețiȘtergere
  5. Claudia, stiu ca nu pot generaliza atunci cand vorbesc despre breasla bisericeasca, dar totusi majoritatae face regula, si exceptiile nu fac altceva decat sa o confirme...

    Maria, sincer sunt surprins placut de faptul ca gasesc alti OAMENI ce-mi impartasesc viziunea legaturii cu divinitatea...si eu ma bucur nespus atunci cand pot vorbi cu El...

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu nu merg la biserica prea des pt ca am convingerea ca unii preoti profita prea mult de cuvantul Domnului in interes personal. Insa cred in Dumnezeu. Cred ca este o entitate care ne vegheaza si mai mult decat atat, ne respecta curajul de a lua decizii. Si cand deciziile nu mai au loc, lasa soarta sa puna lumea in balanta. Liberul arbitru si soarta sunt elemente care te pot face sa crezi dar si sa nu crezi in Dumnezeu. Eu cred in soarta deci sunt convins ca El este cu mine. Salutari cu bine!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...