Abominabila Aberatie...

Extrapoleaza-te intr-o lume mirifica a transcendentei izoterice usor si fortuit impermeabila tendintelor imaterialitatii...

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Divortul


Stiam ca se va ajunge aici...Ieri, primesc un telefon. Numarul foarte cunoscut. Apelantul mi-a aparut pe ecran "Sotia Mea". M-am albit. Dar nici acum nu stiu daca de teama inevitabilului sau de frica de primi o cerere de impacare. Stiu cititorule. Sunt un tampit. Da. Dar asta sunt eu.Un numar care nu m-a mai sunat de aproape doi ani. Asteptam acest telefon. Desi nu stiam cand va veni si ce va aduce impreuna cu zgomotul telefonului, asteptam acest moment.
Sotia mea, m-a anuntat ca trebuia sa ma prezint la tribunal, in Romania, pentru ca a fost prima infatisare de divort. Parca o tesla m-a lovit in moalele capului. Ma credeam pregatit si chiar bucuros pentru primirea unei asemenea vesti. Stiam ca totul s-a terminat, stiam ca se va ajunge si aici in cele din urma. Dar nu ma pot intelege. De ce ma simt atat de rau? De ce nu pot fi stanca? Credeam ca viata mea in ultimii doi ani m-a schimbat. Ei bine m-am inselat.
M-am simtit mizerabil. Abia ieri mi-am dat seama ca toate valorile cu care am fost crescut, nu mai exista. Pentru mine familia e ceva intocabil. Si totusi. Se pare ca fiecare isi are propriile valori de urmat in viata, se pare ca eu sunt un batran ramolit ale valorilor familiei. Dar de ce abia ieri? De ce nu mi-am dat seama pana acum? Poate pentru ca nu m-am gandit niciodata foarte serios la asta.
Cu siguranta sunt prea grabit pentru a mai trai. Cu siguranta m-am uitat pe undeva printr-o rigola, si cine stie cate ploi au trecut peste sufletul meu.
Se va termina in curand totul, pentru ca din fericire amandoi ne dorim sa se termine cat mai rapid toata sarada asta numita casnicie.
Trebuie sa ma mai opresc din cand in cand, sa simt mireasma vietii, sa ma imbat cu realizarile si micile bucurii care imi anima efemera existenta. Dar cum? Asta nu am invatat niciodata. Nimeni nu mi-a aratat asta. Intotdeauna, toti, totul, m-a indrumat la alergare, la teluri, la planuri si implinirea lor cat mai rapida.
Trebuie sa ma opresc, sa trag adanc in piept aerul rarefiat al multumirii.
Dar pot risca asta? Pot oare sa rezista cu acest aer? Nu cumva daca ma opresc inseamna ca renunt?
O mie de intrebari si nici un raspuns. Stiu un singur lucru. Am ajuns sa fiu ceea ce mi-a displacut dintotdeauna. Un om divortat. Ce cuvant trivial si cat de rau imi crapa timpanul acest cuvant impreuna cu sensul lui mizerabil.
Nu stiu ce trebuie sa fac acum. Acum chiar ma simt pierdut. Nu inseamna ca ma dau batut. Asta niciodata nu se va intampla. Si daca ar fi sa o iau de la capat in viata asta, jur ca nu as schimba nici o decizie luata deja.
Stiu cititorule, sunt lipsit de orice urma de cursivitate. Bajbai prin intelectul meu subred, cautand disperate raspunsuri. Si tot caut si asta fac in ultimii doi ani. Caut. Raspunsuri, alinari.
Nu stiu daca voi gasi vreodata aceste raspunsuri, nu stiu ce va urma in "viata mea". Tot ce stiu, tot ce simt e o mare durere. Divortul asta, desi e o etapa necesara in plimbarea mea prin existenta, ma seaca de puteri, imi secatuieste energia, imi soarbe visele.
Asta e cititorule. Ce mai pot face acum? Nu am fost bun pentru "ea", sau altcineva, cu siguranta nu voi fi pentru nimeni niciodata. Dar m-am resemnat. M-am invatat sa ma multumesc cu mine.

11 comentarii:

  1. orice ti-as spune acum ar trece razant pe langa tine pentru ca orice punct as atinge...doare...
    vreau sa-ti spun doaua lucruri:
    1.nu este o rusine sa divortezi...este rusinos sa ramai intr-o relatie in care sa te minti ca ceea ce traiesti se numeste casnicie...
    si eu am divortat acum niste ani...si m-a durut de am capiat daca pot folosi cuvantul asta...dar acum,privind in urma pot spune ca este unul din lucruile bune care mi s-au intamplat in viata...dar de maritat nu ma mai marit...
    2.sa spui ca nu ai fost bun pentru ea si sa concluzionezi ca nu vei fi bun pentru nici o alta mi se pare lipsit de fundament...stiu ca durerea vorbeste...dar...nu te mai restrictiona...si nu o mai aseza pe ea pe un piedestal...
    curaj draga Ionut...gandeste-te la cum vei privi acest eveniment peste 10 ani...gandeste-te ca tot ce traiesti acum are un sens...
    te imbratisez...>:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. of....cata suferinta si nici o alinare....ionut...eu vad lucrurile oarecum mai pozitiv...e bine pentru tine ca totul se finalizeaza ...asa ai sa poti sa te preocupi de tine fara a mai spera sa se intample acel ceva...(vorbesc de speranta reimpacarii care oricum nu isi mai avea rostul..)..stiu cum te simti acum dar mai stiu ca tu esti o persoana puternica care poate lua totul de la capat....ai calitati pe care multi si le-ar dori...ai baieteul pentru care trebuie sa lupti..ai o viata intreaga inainte...nu renunta la fericirea ta...fruntea sus...fetele neintelese te asteapta!!!:)pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Pandhora, nu stiu cat ar mai durea acum...m-a afectat incredibil de tare mai mult ideea...stiam ca e mai bine asa...trebuia sa se intample si nu puteam sa scap momentului, nici nu-mi doream asta...doar ca, atunci cand ti se intampla un lucru neplacut in viata pentru prima oara, nu esti pregatit, oricat de echipat psihic ai fi...
    Maria ai dreptate, si eu vad acum, la distanta de cateva ore bune, partile pozitive, si, vorba americanului, "I`m on the market baby, let them come"...:))))))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Un om divortat, nu este un om handicapat. Se intampla. Atat de des in ultima vreme, incat am impresie ca e ceva normal.
    Greseala voastra a fost ca nu ati rezolvat totul la vremea acea, acum doi ani. Tu ai trait cu speranta ca lucrurile se vor indrepta. Niciunul nu a facut niciun pas. Dragostea se stinge incetul cu incetul.

    Eu am trait experienta divortului din prisma copilului. Tata, desi vinovat - el ne abandonase - m-a invinovatit ca nu am facut nimic sa-i impac. Aveam 17 ani.

    E un nou drum pe care il vei urma. Ti s-a oferit libertatea de a iubi din nou. acum, stiu sigur ca vei stii sa alegi.

    Imbratisari magice!

    RăspundețiȘtergere
  5. Claudia, pentru a rezolva o asemenea problema e nevoie de amandoi, numai lupta mea nu a fost de ajuns...dar incepe sa nu ma mai afecteze. Stiu ca ce e al meu e pus de-o parte...

    Cat despre tatal tau, sper sa ma ierti daca imi permit sa-ti spun ca o persoana verticala nu arunca vina si si o asemenea responsabilitate pe o copila; tind sa cred ca totusi in situatia data, aceasta fiinta a avut intelectul unui copil in prepubertate. Iarta-mi franchetea...

    RăspundețiȘtergere
  6. e usor a judeca....:)tatal Claudiei probabil realizand ce pierde spera ca cineva sa-l ajute...nu stim:)nu e rationala atitudinea lui dar e omeneasca...:):-P

    RăspundețiȘtergere
  7. curaj! priveste totul ca pe un nou inceput. omul cade si se ridica mereu. un nou drum te asteapta. lasa jos rucsacul cu greutati si ia cu tine doar un zambet. viata nu se opreste aici. doar trecutul. viitorul te asteapta! lasa-te surprins!

    RăspundețiȘtergere
  8. M nu e usor sa judeci, mai ales pentru cineva ca mine, aflat intr-o situatie similara...tot ce am vrut sa evidentiez a fost ca in astfel de conflicte, NICIODATA cei mici nu trebuie implicati, NICIODATA...doar atat am dorit sa evidentiez

    RăspundețiȘtergere
  9. Tudor, nu mai am nimic in afara de curaj si viitor...iar daca era sa se opreasca undeva viata mea, acel punct ar fi fost despartirea propriu-zisa...acest lucru nu a facut decat sa-mi rascoleasca amintiri, si sa-mi bulverseze momentul...

    RăspundețiȘtergere
  10. :) Ai dreptate Ionut. Nu puteam face nimic. Erau problemele lor, iar tata oricum parasise domiciul. Insa, un lucru te rog: sa nu-ti abandonezi copilul, asa cum a facut tata, alegand copiii celei la care a mers. :(

    Oricum, viata ne-a daruit mult mai mult. Am evoluat prin plecarea lui.

    RăspundețiȘtergere
  11. Claudia, Niciodata nu se va intampla asta..el este tot ce mi-a mai ramas in desertul asta al meu numit viata...Comoara mea ascunsa mie DEOCAMDATA...dar niciodata inima mea nu-l va abandona, NICIODATA

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...