Abominabila Aberatie...

Extrapoleaza-te intr-o lume mirifica a transcendentei izoterice usor si fortuit impermeabila tendintelor imaterialitatii...

marți, 10 mai 2011

Multumire vs. Fericire


De curand am citit un articol scris de Pandhora care mi-a adus aminte de cat de excroaca poate fi multumirea. Nu spun ca Doamna Multumire este rea, spun ca ne lasam doar e cele mai multe ori ghidati, dusi chiar de nas de catre dansa. Si este atat de dibace incat ne face sa credem ca de fapt avem in fata FERICIREA. Eu stiu, sunt doar un Homo Cretinoidis, dar nici chiar asa.



Ascult un amic: "Sunt atat de fericit. Seful mi-a marit leafa". Si instantaneu ma gandesc: " Amice esti idiot". Cum poti oare sa fi fericit pentru niste hartii in plus? Te face fericit gandul ca ai mai mult de cheltuit? Sau doar multumit?
Fericirea poate fi atat de felurita, incat noi, saracii omuleti care din cand in cand o incercam, sporadic si timid, nu reusim sa o percepem ca atare. Dar multumirea este aproape mereu interpretata ca fericire, si ne bazam pe acele clipe de multumire, si mai si spunem ca viata noastra e fericita. E bine pentru noi sa ne amagim? Ne face bine sa ne credem fericiti cand de fapt nu e asa?
Tu cititorule, te-ai gandit serios daca ai fost fericit? Sau ai fost doar multumit? Eu personal, am fost fericit. Am avut langa mine o femeie extraordinara si am un copilas fantastic. Sunt in schimb multumit cu ceea ce am realizat in viata asta a mea in cele doua ere ale ei: pre-Italia si post-Italia, asa cum imi place mie sa le numesc, bineinteles admitandu-mi infantilismul in raportare.
De fericire am avut parte in era Pre-Italia, cand aveam o familie iubitoare, unita, si cu scopuri precise.
In Post-Italia, nu pot sa ma laud decat cu multumiri, care mai mici, care mai mari, dar doar atat, multumiri. Fericirea va veni la mine doar in momentul in care baietelul meu ma va strange in brate si ma va pupa pe obraz spunandu-mi tata. As fi ipocrit sa spun ca aceea ar fi pentru mine multumire. Da, sunt multumit de ceea ce am realizat in Post-Italia, mai ales avand in vedere ca nu voi uita niciodata cum am intrat in aceasta era.

Dar revenind, cu scuzele de rigoare pentru divagatie si logoree, multumirea, eu personal, am legat-o de lucrurile concrete, pe cand fericirea de acele momente care te fac sa te simti concret, complet.
Si am constat cu regret ca de cele mai multe ori, ne punem in gand realizari viitoare, marete, de foarte multe ori irealiste, care noi credem ca ne vor face fericiti, si cand le completam, daca le completam, constatam ca de fapt chiar daca suntem multumiti, nu suntem fericiti!

Si Uite asa ne invartim, in cercul asta vicios, intre multumire si fericire, trecand prin deziluzie si disperare, pana ce nefiinta pune stapanire pe noi, si cei care ne urmeaza vor da verdictul: "A fost un om bun, pacat ca nu a avut parte de fericire" sau "Uite cate realizari a avut in viata, cum de se plangea ca e nefericit?". Ce stiu ei? Nimic? Indolenti care judeca alti oameni, dupa propriile principii di deziderate. Traiti-va viata oameni buni, nu mai judecati ceea ce nu puteti intelege, sau mai bine incercati mai intai experienta numita empatie, si apoi deschideti gura. Stiti voi ce ma face pe mine fericit sau multumit? Sunt sigur ca nu!

In concluzie: Sunt fericit pentru faptul ca pot avea multumiri! Atat, deocamdata! Carpe Diem Cititorule!

9 comentarii:

  1. Da.. bine punctat.
    Am si eu multe multumiri, care ma fac fericita pentru cateva clipe.
    Sunt multumita ca sunt profesoara, ca mi-am implinit visul. Sunt fericita ca elevii ma iubesc si cred in mine, mai devreme sau mai tarziu. Sunt multumita ca povestile au ajuns la cat mai multi copii. Sunt fericta ca am primit feed back de la ei.

    De-abia astept sa vad fotografia cu tine si cu Edy, imbratisati si veseli, si facand multe lucruri impreuna. De-abia astept! Succes si ganduri senine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Claudia Multumesc Mult...eu iti doresc un singur lucru, sa faci doar ceea ce te face fericita cu adevarat...>:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. intotdeauna am spus ca fericirea simpla si adevarata este facuta din micile multumiri...
    adevarta fericire nu ar trebui sa fie un varf...un maxim...ar trebui sa fie o stare de bine care sa atinga din cand in cand un maxim...
    dar...asa cum ti-am spus si la mine pe blog...uitam sa ne bucuram de frumusetea marii in asteptarea croazierei de vis...
    imi doresc pentru tine cat mai aproape momentul apropierii d efiul tau...si imi mai doresc sa iti doresti si alte feluri de fericire...te imbratisez >:D<

    RăspundețiȘtergere
  4. esti atat de complet in expunere incat....imi regasesc umilele pareri in expunerea ta deci nu voi repeta ce tu cu atata usurinta si intr-un mod specific doar tie...stii sa etalezi...:)zambeam cand ma regaseam printre cei care confunda multumirea cu fericirea...dar cat de multa dreptate ai...acum pot realiza asta!!!da...fericirea o poti simti langa cei dragi iar copiii eticheteaza cu brio acest capitol...iti doresc sa simti aceasta fericire cat mai curand posibil!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Pandhora cat de bine surprinzi ideea de fericire prin aceasta metafora cu marea...ai mare dreptate, fericirea nu ar trebui sa fie un varf, ci o stare de fapt, continua cu inaltari sporadice...multumesc pentru urari, imi doresc si altfel defericiri, dar deocamdata nu indraznesc sa le verbalizez...>:D<

    Maria, parerile tale nu au fost, sunt sau vor fi niciodata umile, cel putin pentru mine...momentul in care imi pot vedea fericirea se apropie cu pasi repezi, si asta ma umple de energie si forta vitala :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna seara...
    Reusesc zilnic sa adun multumiri din reusitele copiilor mei, din bucurii marunte imi incropesc bucatele de fericire, incercand sa fiu cat mai pozitiva cu putinta... E un echilibru la care lucrez in fiecare zi.
    Iti doresc, sincer sa iti indeplinesti visele...
    Si te felicit... Esti genul de tata pe care fiecare copil ar trebui sa il aiba!

    Off-topic o sa iti spun ca la mine e cumva invers, fostul sot nu prea mai vrea sa stie de copiii sai, desi m-am straduit sa ii mentin vie relatia lui cu ei. Ciudata e viata asta...
    Ciudati si unii oameni...

    RăspundețiȘtergere
  7. Maria, sper ca totusi de data asta sa nu se risipeasca totul in fum...:D

    Sonia, asta e viata, cine poate avea ceva, refuza, pe cand cel care-si doreste, nu are posibilitatea, sansa sau orice alt termen preferi tu sa folosesti...asta este, dar pe mine nimeni si nimic nu ma va impiedica vreodata sa-mi ating scopurile!

    RăspundețiȘtergere
  8. ....cu siguranta vei fi resplatit pentru toate cate ai suferit...nu pot spune ca am eu presimtire :)desi mi-as dori asta, dar..iti doresc din sufletul sa se rezolve favorabil atat pentru tine cat si pentru ingerasul tau...stiu sigur ca acolo sus CINEVA te iubeste...:)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...