Unde sa ne mai ascundem cand fugim de noi?
In jur e pace, nu-mi place In suflet port un razboi
Sunt un salbatic intr-o lume civilizata cu forta
Si nu sunt genul sa va car torta
Lumea fuge de cuvinte, deja nimeni nu spune ce simte
Deci nu mai avem nevoie de cuvinte
Constat ca sunt plecat cu capul
Deci sunt normal.
C-am reusit, m-am relaxat in ultimul hal
Orice vis devine realitate, daca esti tampit
Poti fi pus la locul tau cu medicamentul potrivit
Uitandu-ma pe geam ma-ntorc si plec din nou
Te invit sa vii cand nu sunt prezenta ta imi face rau
Prietenii care ma accepta cum sunt ma plictisesc
Iar pe cei care fug de mine nu ii mai gasesc
Daca mi-as permite sa fiu cum sunt n-as mai scrie,
Ci m-as duce zambind de zece ori pe la puscarie
Gandesc la rece cand inima fierbe, sunt un intrus
Din propria mea lume ma simt exclus..
Plec departe
prea trist...prea trist...
RăspundețiȘtergereMda. Cunosc sentimentul.
RăspundețiȘtergereL-am trăit şi eu, de mai multe ori. Chiar aseară, de fapt. În disperare de cauză, am încercat din nou să mă îmbăt. Şi iar am eşuat. Beam şi beam, iar mintea devenea parcă tot mai limpede!
Apoi, am cedat nervos şi am plâns de ciudă, până am adormit. Deh, avantajul femeilor! Ele pot plânge fără să se ruşineze de lacrimile lor. Cam asta-i treaba...
:(
Baftă!
Pandhora...sunt clipe, doar momente, si intotdeauna momentle sunt perene...
RăspundețiȘtergereBlue...se intampla...si eu reactionez aproximativ la fel...dar daca totusi nu am posibilitatea de a ma imbata, eu ma refugiez in visele mele...ma refugiez in visare, in somn!
RăspundețiȘtergereSomnul meu e...o altă viaţă.
RăspundețiȘtergere:)
Blue...O alta viata?...asta e un vis!
RăspundețiȘtergereSe poate spune şi aşa, dacă vrei.
RăspundețiȘtergereSunt două lumi distincte, fiecare la fel de vie şi de intensă.
Poate că acesta e testul şi noi tre'i să alegem definit în care să trăim.
Blue....eu mi-am dezvoltat si o teorie pe asta...daca cumva realitatea, lumea reala este de fapt construita din visele noastre, daca de fapt viata noastra reala este in ceea ce noi numim lumea viselor?, daca de fapt ceea ce experimentam intre granitele zilelor, sunt doar niste cosmaruri simtite prea real intr-o viata alternativa a noastra?
RăspundețiȘtergereParerea Mea...
Carpe Diem, buna seara.
RăspundețiȘtergereAm disparut, am reaparut. Am trecut prin multe de la ultima noastra convorbire virtuala... Inca mai trec, inca mai am de lupta. Am fugit de toti si m-am intors timid la cei cativa ce mi-au stiut fi apropiati. Am ajuns sa spun ca m-am saturat. De necazuri, de probleme, de santaje, de marsavii... Dar nu m-am saturat sa sper, sa simt, sa vreau. E dificil, e al naibii de greu sa iti revii dupa incercarile astea venite ca un uragan. Face prapad. Inca ma refac. Pana si citindu-te o fac, ma ajuta. Si vorbesc de viata reala, nu de cea virtuala.
Bunica mea avea o vorba: incercarile mari sunt pe oamenii tari. Sa stii ca asa e. Sunt aici, te astept oricand la un pahar de vorba soptita, o vorba buna, de mangaiere.
Irina...iti multumesc si bine ai revenit! poate ai dreptate, incercarile mari sunt pe oamenii mari, dar in cazul asta imi doresc sa fiu minuscul, m-am saturat sa fiu mereu eu ala mare! Iti multumesc pt oferta, o voi accepta negresit!
RăspundețiȘtergereLa multi ani, Ionut!
RăspundețiȘtergereMulte multe bucurii si fericiri si impliniri si tot ce-ti doresti in anul care va veni!
hei, hei!
RăspundețiȘtergereLa multi ani cu sanatate si iubire!
Nu ai mai dat niciun semn de viata.
Toate cele bune.
Da-ne, din cand in cand, un semn!