Abominabila Aberatie...

Extrapoleaza-te intr-o lume mirifica a transcendentei izoterice usor si fortuit impermeabila tendintelor imaterialitatii...

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Aripi...



Sa tot fie vreo 15, 20 de ani de atunci cititorule, dar nimic nu-mi poate sterge din memorie aceasta poveste.
De fiecare data, in fiecare dimineata un pic mai calduroasa, mai imbietoare, ieseam sa ma plimb pe strazile oraselului meu natal. Asa era si atunci, o zi minunata de mai, cu pomii infloriti, cu ciresele in parg. Din bratele vantului ce adia usor, scapa un miros dulce de tei. Si eu ma plimbam cititorule, fara griji, fara inhibitii sau prejudecati. Dar vantul era atat de prietenos, incat nu am rezistat. Am sarit cu putere in sus dand puternic din maini si gata... am inceput sa zbor.
Ce frumos e...minunat se vede Lacul Sarat, Dunarea, Baraganul.
Nu aveam nici o grija, doar zburam. Am ajuns deasupra orasului, curios sa vad cum se vede lumea de acolo, de sus. Si asa cocotat pe aripi de vant, zburam. Si am intalnit oamenii. Unii erau atat de micuti incat nu ma puteam abtine din ras. Si vantul radea si ei. Si eu zburam...
Am intalnit si fiinte imense, asemanatoare oamenilor, dar foarte inalte, plesuve, fara aripi si cu liane in loc de maini. Dar nu ma puteau speria, aveam un prieten de nadejde alaturi, vantul voios. E adevarat ca trebuia sa dau putin mai repede din maini, sa nu cumva sa cad printre monstri. Si daca ma strambam putin la ei se speriau...dar asa tare ca indata se transformau in copilasi zglobii, si eu ii luam in spinare sa le arat si lor minunatiile vazute de sus. Chiar ne jucam de-a "v-ati ascunselea" printre nori. Si asa trecea ziua cititorule, si eu cresteam. Si venea seara si cand se facea prea intuneric sa mai pot zbura, cobora o mana din cer sa ma ocroteasca...
Era mama...se facuse dimineata, trebuia sa plec la scoala. Dar nu conteaza, revine ea dimineata mea de mai.

Tu Cititorule? Cand ai zburat ultima data? Cand ti-ai lasat spiritul sa zburde liber printre norisori, cand te-ai abandonat ultima oara vantului prieten?
Published with Blogger-droid v1.6.5

12 comentarii:

  1. frumos si dulce vis...tare as vrea sa nu mai existe momentul "trezirii"....
    citind ce ai scris am simtit primavara...e anotimpul pe care il iubesc...mi-as dori sa fie mereu o nesfarsita primavara :)
    sa zbori inseamna sa plutesti de fericire....pentru mine cel putin....
    am plutit astfel acum multi ani cand eram atat de indragostita incat nu vedeam pe unde calc...la modul propriu :)
    si el era acolo ca sa rada impreuna cu mine si sa plutim impreuna...dar ai vazut si tu...dimineata visele se sfarsesc...asa si pentru mine...intr-o zi s-a facut...dimineata...

    RăspundețiȘtergere
  2. Pandhora, zborul tau s-a incheiat doar pentru a face loc altuia mult mai intens si inaltator...si chiar daca nu-l mai astepti sau speri, el te va cuprinde pe neasteptate...

    RăspundețiȘtergere
  3. poate ca da...nu stiu...nu cred...
    am mai zburat de atunci...dar niciodata atat de sus...atat de frumos...sus...

    RăspundețiȘtergere
  4. va veni si zborul tau extrem...te asigur...dar nu te priva de zboruri in asteptarea celui perfect...carpe diem

    RăspundețiȘtergere
  5. da...asta chiar am s-o tin minte...pentru ca este mult adevar in ce ai spus...

    RăspundețiȘtergere
  6. ...m-am surprins zambind ...:)e de bine,mai ales ca am pastrat acest zambet pana la final:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Maria multumesc...zambetul tau inseamna foarte mult pentru mine

    RăspundețiȘtergere
  8. ah... aripile mele au ani vechime... eu sunt mereu cu capul in nori:))
    pastreaza-ti zborul lin, in bataia vantului. daca totul merge bine nu incerca sa modifici nici macar traiectoria:)

    RăspundețiȘtergere
  9. zbor... in fiecare zi... cand obosesc foarte rau, cad... cum tocmai am facut-o vineri.:)
    regret aceste pauze de zbor... zbor printre vise, printre oameni si printre copiii ce imi zambesc (dar ma si supara) zilnic.
    zbor printre povesti carora vreau sa le dau viata... :) ce bine ar fi sa pot face tot ce imi doresc, sa zbor pana ating VICTORIA SI IMPLINIREA.

    RăspundețiȘtergere
  10. Tudor: eu mai zbor si acum, dar foarte rar iar fiintele hidoase nu se mai sperie, asa ca am invatat sa eschivez, dar e obositor, nu stiu cat mai rezist pana la a inceta zborul si lua calea desertului

    Claudia: zboara, faci bine, dar incearca si cerurile in care nu mai crezi, avanta-te spre furtuni, gaseste-le inima si va fi din nou zborul intens

    RăspundețiȘtergere
  11. calea desertului e calea mai grea, calea de calire, de remodelare. daca reusesti sa te ridici spre cer cand ai aripile pline de nisip inseamna ca ai supravietuit.

    RăspundețiȘtergere
  12. Tudor, privesc cerul cu jind...si ma mai scutur, imi fac avant si zbor, dar caldura toropitoare ma doboara...am nevoie doar de o adiere si putina roua...trebuie sa reusesc

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...