Povestea unei umbre

Nu imi doresc sa modific absolut nimic din istorisirea atat de bine retinuta de autorul ei.
Este adevarat, totul a inceput cand sotia mea a plecat in Italia la munca. Ramas parinte singur, si mama surogat si tata pentru baietelul meu, zilele erau crancene si noptile nu se mai terminau. Doar serile alergau, imbratisat de dragostea baietelului meu, si alinat de conversatiile cu iubirea vietii mele.
Am hotarat la un moment dat sa-i fac un dar baietelului meu: pe mama lui, pentru ca s topea fara ea. Avea atunci doi anisori si era pierdut, avea un singur parinte si plangea cu hainele mamei lui in brate. Am lasat totul in urma, si am inceput sa-mi caut slujba prin internet, acolo, in Italia. Divinitatea mi-a zambit si intr-o saptamana am cunoscut un italian care voia sa-si extinda afacerea in Romania si venea la un targ din Bucuresti. Ne-am intalnit, i-am prezentat planul de dezvoltare alcatuit de mine si i-a placut. Era totul pregatit. Am plecat cu Edy (baietelul meu) in Italia. Eram fericit ca dupa patru luni departe de jumatatea mea, o voi putea strange in sfarsit in brate. Si asta am facut.
Din pacate jumatatea mea nu mai era, in schimbul ei am intalnit un corp rece, un strain, care nu ma mai vedea.
Femeia careia ii fusesem fidel se aruncase in bratele unui italian de 58 de ani. Nu am aflat pe loc, ci doar la vreo trei saptamani dupa sosirea mea. Eu chiar daca nu-mi rrcunosteam sotia, eram fericit ca o pot privi de aproape, si mai ales ca Edy era din nou copil, din nou fericit, din nou jucaus.
Am aflat fara sa-mi doresc de relatia incipienta, dar am spus ca nu e nimic, am discutat si parea ca totul se va indrepta...munca mea mergea extraordinar de bine, foarte rapid incepeam sa-mi castig respectul angajatorului, si apoi a venit cutremurul. La cinci saptamani dupa sosire, iubirea mea m-a dat afara din casa...mi-a spus ca-i fac scarba, ca nu sunt barbat. Ea avea deja ceea ce eu nu mai reusisem sa-i ofer in ultimul an...siguranta financiara.
Si asa m-am trezit in strada in Bologna, singur, fara posibilitatea de a ma mai duce la servici, pentru ca nimeni nu te accepta dupa ce dormi pe strazi.
Am pierdut tot. Toata averea mea era o geaca de toamna.
Trebuia sa ma intorc in tara. Dar eram vagabond, o umbra, mancam din gunoaie si formeam prin gara iepureste cu frica carabinierilor. Ma duceam sa-mi vad baietelul de la departare sa nu cumva sa ma vada si sa inceapa sa planga.
Am facut orice am putut pentru supravietuire cam doua luni, timp in care imi indesam in incaltaminte monede obtinute, pentru biletul de intoarcere la normalitate.
Am ajuns in tara. Aici toti ma uitasera, nimeni nu voia sa ma ajute. Un singur om a fost OM cu mine. Multumesc Florin.
Si cu durerea de a fi departe de baietelul meu si de dragostea vietii mele, la care as fi alergat daca m-ar fi chemat, am incercat sa revin la normalitate. Dar in afara de cateva munci ziliere prin depozite de materiale de constructii si de dat zapada, nu se gasea nimic. Si astfel nu as fi putut sa-mi mai vad baietelul niciodata.
Am luat o alta decizie. Plec din nou in Italia. Acum nu mai venea iarna, nu-mi mai era frica de ger, era aproape vara. M-am suit in autobuz si am plecat. Nu aveam nimic sigur, aveam 2euro in buzunar dupa platirea biletului, dar nimeni si nimic nu ma putea opri sa-mi revad baietelul.
Divinitatea mi-a suras, si mama mea, imediat dupa plecarea mea a luat legatura cu niste vechi colege de servici, plecate si ele de cativa ani. Cand am ajuns in Italia, aflasem deja de la mama mea ca amicele ei ma asteapta.
Am avut noroc, nu trebuia sa mai stau pe strazi. Mi-am cautat de munca, zilnic, de dimineata pana seara, si am gasit. Aici la restaurantul japonez. Incrt incet incep sa-mi revin financiar, am reusit sa inchiriez un apartament, sa-mi iau si parintii langa mine oentru a nu-i mai lasa sa se chinuie in tara.
Nu am reusit inca sa ajung sa-mi vad baietelul, dar am reusit sa vorbesc cu el. Nu ma mai cunoaste. E normal, avea 2 ani jumatate cand l-am vazut ultima data si acum are 4 ani si 3 luni. Vorbeste cu un strain. Dar incet incet voi ajunge si la el, si incet incet va creste di va judeca singur situatia.
Acum tot ce fac, fac doar pentru el. Imi voi reveni financiar, si pana in 2015 voi avea afacerea mea aici in Italia, pe care sa o dezvolt pentru viitorul lui.
Cu sotia mea nu vorbesc, desi o iubesc si acum ca un nebun, si daca m-ar chema as merge cei 600km ce ne despart in genunchi ai as uita si ierta tot.
Asta e viata mea cititorule. Am preferat sa o scriu direct, oricum este dureroasa pentru mine. Iarta-mi lipsa de imaginatie in narare. Cititorule asta sunt eu, gol golut.

Published with Blogger-droid v1.6.5