Abominabila Aberatie...

Extrapoleaza-te intr-o lume mirifica a transcendentei izoterice usor si fortuit impermeabila tendintelor imaterialitatii...

vineri, 7 octombrie 2011

(Co)(n)Stiinta cuplului

Inainte de aparitia divinitatii sub forma materiala chiar, s-a format ideea de cuplu, de pereche, de familie chiar. Aceasta s-a dezvoltat, a evoluat, apoi a involuat, apoi s-a ramificat, mereu capatand semnificatii noi, vesnic venind cu intrebari radicale sau raspunsuri fara intrebari...Dar ce inseamna cuplu, cititorule? Ce inseamna de fapt si cand exista cu adevarat?

Nu voi incepe sa fac o teorie gratuita (sau poate da - tu decizi), nu voi parafraza din codul familiei. M-am intrebat pur si simplu ce aduce cu sine acest cuvant "CUPLU".
Multi spune sa avem un cuplu. Toti ne dorim sa avem o pereche in bratele careia sa ne aruncam. Dar exista asa ceva? Exista cu adevarat "perechea". Sincer cred ca ideea in sine s-a perimat. Acum cuplurile se formeaza mai mult din conventii, fie ele mai mari sau mai mici, dar conventii.

Degeaba spune el, "macho", ca i-a placut cum gandeste ea, ca este o fiinta fina, reusita emotional sau psihic. El nu-si poate dezlipi ochii de pe anumite parti ale ei. Daca privesti mai bine, irisul si-a gasit culcus in decolteu, retina s-a scufundat sub cureaua ei. La fel si ea, "sfioasa", oricat ar sustine ca nu o intereseaza carcasa lui, in acea clipa de start, tot de ceva fizic se leaga. Totul incepe cu instinctul animalic...Atat...Nu cred ca exista altceva la momentul 0.
Sunt de acord ca intr-o pereche, fiecare cauta ceea ce-si doreste de la partener, si fiecare se regaseste sau nu in ceea ce i se ofera. Si banui ca de aici de fapt, poate incepe ideea de "doi". Si incep cei doi sa se cerceteze, sa se smirgheluiasca reciproc, unul mai puternic, altul mai sfios. Si in cazurile fericite, se ajunge la o balansare, la un echilibru echitabil, pentru ca altfel nu ar exista urmarea.
Dar peste timp? Ce se intampla peste timp? pentru stim foarte bine ca la un moment dat, animalitatea, primitivitatea, in cea mai mare parte pur fizica, dispare, sau se cizeleaza, sau poate se atenueaza doar. Cei norocosi, din ce in ce mai putini din pacate, devin prieteni, se accepta cu bunurile si defectele celuilalt, pentru ca bine spunea un intelept odata ca "e usor sa traiesti cu calitatile cuiva, dar foarte greu sa traiesti cu defectele lui".
Se intampla adeseori ca el din in pacate, doar pentru ca se considera barbat, o tine pe ea intr-un glob de sticla, dar nu pentru a o proteja, ci pentru a-si putea scapa palaria in voie, ca doar ce dracu`, el e barbat, el are nevoi...Pai mai cucurigarule, pentru ce ti-a trebuit un cuplu, daca nu stii ce presupune. De ce aduci o virtuala suferinta ei, daca tu te stii tembel? Cateodata si reciproca e valabila, altfel nu ar exista libertatea si egalitatea sexelor, nu? Dar nu despre incornoare vorbim aici, ci despre ce anima un cuplu...
Am spus si sustin, totul incepe de la satisfacerea nevoilor, fie ele de moment sau de viata, fie ele materiale sau spirituale. Si asa incep cei doi sa se descopere, si cu putin noroc sa se si oglindeasca un imaginea celuilalt. Si incep cei doi sa viseze...incep planurile pe termene variate, incep povestile pentru nepotii virtuali. Si totul este bine...Daca nu intervine ceva care sa destabilizeze relatia, asa cum se intampla frecvent in timpurile astea de viteza superluminica a sentimentelor, cuplul evolueaza. Si deja nu mai vorbesc despre planuri, oricum sunt aceleasi pentru amandoi, oricum privirile lor cand se intersecteaza, isi spun tot...Si cuplul evolueaza.

Si fac pasul...merg in fata divinitatii, in fata autoritatii, pentru ca sunt convinsi ca nimeni si nimic nu le va putea zdruncina relatia, pentru ca ei se iubesc, si au planuri comune, si aspiratii comune, si viitor comun. Cat e de frumos, si cat e de rar cand toate astea ajung si la o finalitate. Si voi presupune, pentru ea si el, pentru ei deja, ca nu exista destabilizatori. Deja au trecut de mult peste jocurile de cuvinte, peste jocurile de incercare al celuilalt, deja increderea este la ea acasa. Si isi gasesc cararea aurie impreuna acum, pentru ca acum nu mai sunt ea si el, ci EL, cuplul.
Si incep planurile lor de odinioara sa capete contur, sa se cizeleze, sa se modifice, pentru ca isi permit asta, acum cand sunt prieteni, nu numai amanti. Se inteleg din priviri, se inteleg chiar din suspine, fara sa se mai priveasca. Deja un murmur spune mai mult decat orice fraza. Sunt un cuplu. EL a invins.
Si-si duccuplul in fiecare zi la un alt nivel, in fiecare zi se redescopera si se bucura pentru orice maruntis, pentru ca ei stiu ca acel maruntis, cu siguranta nu va mai putea reveni, cel putin nu cu aceeasi intensitate.
Din pacate orice poveste are si un sfarsit...Viata are un sfarsit, din pacate...Dar nu inseamna sfarsitul cuplului...nu nu. Cel plecat inspre divinitate, isi priveste perechea, o vegheaza, pentru ca stie foarte bine ca la un moment dat vor fi fericiti din nou!


10 comentarii:

  1. Da. Cam aşa văd şi eu lucrurile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Blue...cazuri rare si fericite...dar prea rare din pacate...

    RăspundețiȘtergere
  3. o frumoasa poveste ai scris aici...povestea ideala...
    suntem ce alegem sa fim si alegem cum sa fim tratati acceptand felul in care suntem tratati....
    sunt femei care accepta "iesirile" barbatului lor...indiferent de natura lor:inselatorii,viloenta,lipsa de respect...
    atata timp cat o fac la modul lucid nu sunt de condamnat pentru ca este alegerea lor...
    dar daca o fac ca sa pastreze aparentele sau nu stiu ce avantaje materiale sau...de dragul copiilor cum spun multe...atunci...nu prea cred ca e ok...poate in alt registru este valabil si pentru barbati...
    un adevarat cuplu se impleteste o intreaga viata dincolo de pasiune,necazuri,reusite...
    si cu toate astea...cel mai des vedem impletituri desirate...

    RăspundețiȘtergere
  4. pandhora...ceea ce am scris aici este viziunea proprie asupra cuplului...poate trebuia sa mentionez in subsolul articolului ca personajele sunt fictive si greu de gasit i jungla realitatii...dar nu cred ca era nevoie...fiecare a simtit asta...din pacate...

    RăspundețiȘtergere
  5. ...si cand te gandesti ca juramintele se fac " la bine si la rau"..dar dupa umila mea parere, ar trebui sa sune ceva de genul " si la rau"...la bine sta oricine langa tine..la rau e greu..
    Armonia se obtine greu si se strica foarte usor, de la vis la dezamagire este prea subtire firul ce le desparte..

    RăspundețiȘtergere
  6. ganguritu...adevar graiesti..."si la rau"...limita asta dintre fericire si agonie e atat de fina si atat de imprevizibila incat nu vedem ce se intampla decat atunci cand poate e prea tarziu...dar asta e viata...

    RăspundețiȘtergere
  7. ganguritu...asta si fac...multumesc oricum de incurajare...

    RăspundețiȘtergere
  8. Dezamagirea intr-o relatie pleaca de la idei preconcepute in privinta celuilalt.
    Rareori asteptam sa cunoastem un om si abia apoi sa ne punem pirostriile. Fantezii tinereşti, închipuiri si apoi lacrimi. Cine e de vină?

    Ca sa raspund intrebarii tale ce inseamna cuplu voi spune ca e o himera de cele mai multe ori.
    Un exemplu:
    Ea e nervoasa! Reactia lui: pleaca in oras sa nu-i auda istericalele.
    El a venit baut de la un chef cu prietenii! Reactia ei: il cearta provocind scandalul.
    Pai asta e cuplu? Nu e clar ca fiecare traieste separat?
    Un cuplu inseamna sa il accepti chiar si cind duhneste a bautura si sa o calmezi cind are nervi.
    Rara avis!

    RăspundețiȘtergere
  9. Melly...rara avis intr-adevar!
    Din pacate in timpurile noastre, se pare ca singuratatea in doi este cea care este numita cuplu...o realitate dureroasa...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...